Analiză de risc

Obligația de a efectua analiza de risc la securitatea fizică

În baza Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, societăţile trebuie să adopte măsuri de securitate pentru spaţiile în care îşi desfăşoară activitatea. Întrucât prin aceste măsuri trebuie să se asigure paza în mod efectiv, în funcţie de riscurile specifice, în prealabil, trebuie întocmită analiza de risc la securitate fizică. 

Societățile comerciale au obligaţia de a realiza analiza de risc, potrivit art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 301/2012.

Persoane juridice obligate să efectueze analiza de risc la securitate fizică au obligaţia de a implementa măsuri de securitate pentru următoarele entităţi:

  • societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, indiferent de natura capitalului social şi forma de organizare;
  • orice alte organizaţii care deţin bunuri ori valori cu orice titlu.

Așadar, subliniem că orice societate cu răspundere limitată, societate pe acţiuni, societate în nume colectiv, societate în comandită simplă, societate în comandită pe acţiuni are obligaţia de a asigura implementarea măsurilor de securitate la nivelul său.

Mai mult, după cum se poate observa, pentru a stabili sfera persoanelor juridice care sunt vizate, leguitorul foloseşte o noţiune extinsă – „orice alte organizaţii care deţin bunuri sau valori”. Reiese, astfel, că şi asociaţiile sau fundaţiile au această obligaţie, dacă deţin bunuri sau valori. De asemenea, şi persoanele fizice autorizate, întreprinderile familiale şi întreprinderile individuale trebuie să efectueze analiza de risc la securitate fizică.

Măsurile de securitate trebuie asigurate în toate subunităţile sau punctele de lucru ale unei societăţi. Responsabilitatea asigurării măsurilor de securitate în întreaga reţea revine conducerii unităţii centrale. Prin urmare, persoanele cu atribuţii de conducere în cadrul unităţii centrale trebuie să coordoneze acţiunile necesare pentru aplicarea efectivă a măsurilor de securitate în toate subunităţile sau punctele de lucru.

Cât priveşte persoanele juridice care îşi desfăşoară activitatea în aceeaşi incintă, imobil sau perimetru, legea permite realizarea analizei de risc pentru întreaga incintă, imobil sau perimetru şi adoptarea în comun a măsurilor de securitate.

Persoanelor cu atribuţii de conducere, cum este administratorul unei societăţi, le revine răspunderea pentru luarea măsurilor de asigurare a pazei bunurilor şi valorilor deţinute cu orice titlu.

Astfel, pentru persoanele juridice înfiinţate după 16 iunie 2012 există obligaţia realizării analizei de risc încă de la momentul începerii activităţii. Ca atare, în cazul unui control acestora le pot fi aplicate sancţiuni, dacă nu au elaborat analiza de risc la securitate fizică.

Cine are competenţa de a efectua analiza de risc?

În baza analizei de risc la securitatea fizică sunt adoptate măsurile de securitate a obiectivelor, bunurilor şi valorilor, acestea fiind transpuse în planul de pază şi proiectul sistemului de alarmare.  

Competenţi pentru efectuarea analizelor de risc sunt experţii în evaluare. În concret, când expertul în evaluare face analiza de risc la securitate fizică, acesta identifică ameninţările şi vulnerabilităţile care pot pune în pericol viaţa, integritatea corporală sau libertatea persoanei ori care pot aduce prejudicii valorilor deţinute de persoanele juridice. Astfel, se urmăreşte determinarea impactului şi evaluării riscurilor de securitate urmând să fie stabilite măsurile necesare pentru limitarea sau eliminarea acestora.

Aşadar, în urma procesului standardizat de management al riscului se determină măsurile necesare pentru încadrarea riscurilor de securitate la niveluri acceptabile.

Analiza de risc se va materializa într-o documentaţie ce trebuie asumată de conducătorul persoanei juridice şi care trebuie înregistrată la unitatea beneficiară.

Cine poate constata contravenţiile şi aplica sancţiuni?

Poliţiştii, jandarmii şi persoanele împuternicite de primari pot efectua controale privind respectarea acestei obligaţii, pot constata săvârşirea contravenţiilor şi pot aplica sancţiunile prevăzute de H.G. nr. 301/2012 pentru adoptarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003. Nerespectarea prevederilor legale referitoare la efectuarea analizei de risc la securitate fizică se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei- 20.000 lei, potrivit art. 4 alin. (1) litera d) din H.G. 301/2012 pentru adoptarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003.